intrarea in Labirint

 

"Willis Barnstone povesteşte că, pe vremea când ochii lui încă mai puteau vedea, Jorge Luis Borges scria adeseori despre străzile confuze şi înceţoşate din Buenos Aires, despre norii ciudaţi de culoare roşie, care le vegheau, şi despre prezenţe invizibile."  

Jorge Luis Borges (I) de Ileana Scipione, nr. 7-8(14-15), iulie-august 2004 

"Caracteristica fundamentală a oricărei construcţii labirintice este capacitatea de a dezorienta, creând confuzie, pentru ca astfel să devină cu mai multă uşurinţă o închisoare imposibil de părăsit. Încă de pe vremea lui Platon, labirintul a fost prezent ca figură de stil, ba mai mult chiar, ca o imagine care să poată fi considerată arhetipică. Dicţionarele îl explică în mod diferit: 

            Oxford Dictionary îl defineşte ca pe un drum complicat în mod neregulat, cu multe coridoare, prin care sau în jurul căruia este greu să găseşti direcţia, fără ajutorul unei călăuze.

            Dizionario Zingarelli (1963) îl numeşte un loc din care nu există posibilitatea de a ieşi; încurcătură, complicaţie, confuzie.

             Dizionario Petrocchi îl defineşte ca pe un loc încurcat, cu drumuri care fac cât mai dificilă ieşirea.

            Encyclopaedia Britannica (Londra, 1991) îl explică, evocând o reţea complicată de coridoare, prin care cineva se poate rătăci într-un edificiu, sau o foarte mare complicaţie de drumuri într-o grădină.

            În fine, în Cartea labirinturilor, Paolo Santarcangeli îl defineşte drept un parcurs întortocheat, în care uneori este uşor să-ţi pierzi drumul, fără ajutorul unei călăuze.

Numele său are drept etimon, în opinia unora, cuvântul grecesc labrys, secure, bardă cu două tăişuri. În Palatul din Cnossos, considerat a fi anticul labirint cretan, securea dublă a fost găsită reprezentată pe uşorii uşilor şi pe pilaştrii de susţinere, sugerând nu numai că palatul era un labirint al antichităţii, dar şi că numele său a fost luat de la această armă, unealtă sau simbol sacral. Pe de altă parte, însă, Strabon situează Minotaurul într-o labras, grotă, mină cu multe galerii şi coridoare.

            Această construcţia a dominat în totalitate atât viaţa cât şi opera lui Borges, prin viziunea labirintică a universului concret al propriei copilării şi adolescenţe, exprimată în labirinturile metafizicii-ficţiune: cartea, biblioteca, grădina, casa sau întreg oraşul, în speţă Buenos Aires.

            În opera lui Borges, labirintul nu domină doar tematic. Scriitura borgesiană – cu simetriile şi recurenţele sale, cu jocurile sale de oglinzi şi, mai ales, cu vastul său sistem de corespondenţe – este ea însăşi un labirint confecţionat dintr-o sumă de scriituri. "